Gala-Triatlonului-Romanesc 2013

De ce am organizat o Gala?
Concursurile de triatlon incep in iunie si se termina in prima jumatate a lui septembrie. Dar sa vorbim despre triatlon doar prin prisma concursurilor de vara cu cele trei probe stiute, este ca si cum am spune ca stim cum e la Machu Picchu dupa ce am vazut un reportaj la Discovery.

Pentru cei care practica triatlonul cu adevarat este vorba de cu totul altceva, dincolo chiar si de orele petrecute la bazin, pe saua bicicletei sau pe traseele de alergare. Este vorba despre o cautare care in final ajunge sa te defineasca si sa-ti influenteze fiecare gest. Ajungi sa gandesti altfel, sa mananci altfel, sa dormi altfel si poate chiar sa stai diferit pe scaunul biroului.

Cam asa ne gandeam atunci cand a aparut ideea organizarii unei Gale a triatlonului romanesc. Altfel spus, am realizat ca printre practicantii de azi ai triatlonului sunt destul de multi cei pentru care acest sport s-a transformat intr-o pasiune sincera. Si e cumva firesc ca cei care impartasesc aceeasi pasiune – se se adune si sa se “povesteasca” unii altora.

Cum a fost:
Spuneam ca triatlonul nu e ca si cum te-ai duce la sala ca sa-ti pastrezi silueta. Dar dincolo de cei care au descoperit asta deja, sunt cativa oameni care s-au dedicat cu totul acestei pasiuni – ei au fost primii care au primit invitatia noastra, iar alaturi de ei ne-am bucurat sa-i avem pe mentorii, sustinatorii si antrenorii care ii sustin pentru performanta. Mai departe, noi n-am facut decat sa ii ajutam sa-si spuna povestea. Am simtit mult entuziasm si multa emotie din partea celor care au raspuns invitatiei noastre (si au fost mai multi decat ne asteptam!). Ii felicitam inca o data pe campioni, le multumim tuturor celor care pun suflet in triatlonul din Romania – trebuie sa-i amintim aici pe Ivan Patzaichin si Razvan Florea, vechi sustinatori ai fenomenului, si pe care i-am avut aproape si de data asta – si speram ca data viitoare sa ramanem impreuna pana dimineata!

Dupa Gala asta stim ca, in plus, triatlonistii zambesc si se bucura diferit. Probabil pentru ca registrul perceptiilor lor trece dincolo de conventionalul cotidian. Suntem convinsi ca triatlonistii stiu si sa danseze frumos, asteptam cu interes urmatoarea intalnire!

Multumim:
Celor care au dat gust si savoare acestei Gale: Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Mega Image si Solaris.
Asics, Isostar, TYR – constanti in sprijinul acordat performantei.
Ironman 70.3 Budapesta si Pensiunea Dunarea Veche – Mila 23 care au pus la bataie doua premii consistente.

Fotografii:
facebook.com/media/set/?set=a.478311132281537.1073741843.331362106976441&type=1&l=ad04d660af

Echipa de gala
Asociatia Ivan Patzaichin / Mila 23 – Delta Rowmania Triathlon, Asociatia Sapte Scari – Metropolitan
Triatlon Brasov, Fara Asfalt – Triatlon la Mare si la Munte, Master Ski&Bike – Bioeel Triathlon Challenge, Smaratletic – TriChallenge Mamaia.

Pin It on Pinterest