În 9-10 septembrie, Mamaia devine stațiunea triatlonului românesc
În 10 septembrie 2016, stațiunea Mamaia îmbracă hainele sport și va primi în centrul ei cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge. Bulevardul Mamaia (din Năvodari până la Aqua Magic), parcarea de la Rex, promenada şi plaja, toate vor fi însufleţite de peste 1500 de participanţi din peste 10 ţări, care vor înota, vor pedala şi vor alerga.
Evenimentul, ajuns la a VIII-a ediție, reprezintă şi o metodă inedită de promovare a litoralului românesc, Mamaia fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante. Manifestarea se va desfășura și anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente:
● Competiția dedicată amatorilor și sportivilor profesioniști la Super Ligă
● TriKids – aquatlon și duatlon pentru copii
● Crosul de seară – “Beach Run”
Va fi un eveniment sportiv complet din toate punctele de vedere, pentru toți participanții (profesioniști și amatori din țară și de peste hotare).
Probele individuale și de echipă
Ziua de vineri este dedicată sesiunii de predare a kiturilor de start și ședinței tehnice, iar ziua de sâmbătă este rezervată amatorilor care vor avea ocazia să participe la proba care li se potriveşte cel mai bine, atât la întrecerile individuale, cât şi în cadrul celor de ştafetă, dar și competiției pentru copii și alergătorilor la crosul Beach Run.
Se vor alcătui clasamente pe categorii de vârstă, dar va exista şi o categorie specială, dedicată celor care iau startul pentru prima oară la un concurs de triatlon. Este deja o tradiție ca TriChallenge Mamaia să încheie seria competiţiilor de triatlon de şosea din cadrul circuitului Federaţiei Române de Triatlon (Romanian Triathlon Series), iar evenimentul de la Mamaia este Grand Final.
Probele de alergare și ciclism se desfășoară pe șosea, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată sută la sută, iar înotul se face va desfășura în mare.
Ne bucurăm să îi avem ca participanţi la TriChallenge Mamaia 2016 pe Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la triatlon şi duatlon, Antoanela Manac, multiplă campioană naţională la triatlon şi duatlon, Adrian Nanulescu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon și sportiv amator, reprezentaţi din mass-media, directori de bănci, companii multinaţionale și instituții guvernamentale.
Fond total de premiere de peste 30.000RON
TriChallenge Mamaia 2016, incluzând toate cele trei componente sportive: competiția pentru amatori și profesioniști, crosul Beach Run și competiția dedicată copiilor – TriKids Challenge, are un fond total de premiere de aprox 30.000 RON, jumătate din acesta fiind alocat premiilor în bani, pentru categoriile open.
Programul zilei de sâmbătă
Probe individuale
9:00: start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare
9:20: start proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
11:00: start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare
Probe de echipă
9:45: start ștafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
10:15: start ștafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare
TriKids Challenge – aquatlon şi duatlon pentru copii
Festivalul TriChallenge Mamaia continuă după-amiază cu TriKids, competiţie ce curprinde două probe: aquatlon şi duatlon și este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă și alergarea.
Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 15:30 la aquatlon și de la 16:15 la duatlon.
Mai multe detalii despre TriKids Challenge se găsesc pe site-ul competiţiei – http://trichallenge.ro/trikids/.
Crosul de seară “Beach Run”
Tot sâmbătă, promenada şi plaja din Mamaia se vor transforma în piste de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 17:30. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide festivitatea de premiere.
Mai multe detalii despre crosul Beach Run se găsesc pe http://www.trichallenge.ro/beachrun/.
Evenimentul TriChallenge Mamaia 2016 se va încheia cu festivitatea de premiere, aceasta fiind programată pentru ora 18:15.
Mai multe detalii despre competiție, dar și programul complet, se găsesc pe site-ul oficial: http://www.trichallenge.ro/.
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/events/206453729731528/.
Susținători și parteneri
Ediția a VIII-a a competiției TriChallenge Mamaia este susținută de Primăria Municipiului Constanța. Evenimentul este organizat de Asociaţia Smart Atletic, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon.
Partenerii evenimentului sunt: Skoda, Intersport, Ciuc, Felt, PowerBar, TYR, TriSport, Spokes, Dorna, Gral Medical, Regina Maria și 140 de bătăi pe minut.
Parteneri media: Dolce Sport, Gazeta Sporturilor, Europa FM și Radio 21.